Nino al meu

Luni, 6 aprilie, ora 19:10
Marți, 7 aprilie, ora 19:00


regia Vlad Rotaru
cu: Nora Iuga, Constantin Abăluță, Valeriu Mircea Popa, Octavian Soviany
imaginea: Vlad Rotaru, Cezar Gheorghe
muzica: Sebastian Spanache Trio
scenariul și producția un cristian

Filmul va avea premiera la Emineschool BFF


Sinopsis

La prima impresie, viața unui poet redescoperit nu pare atractivă marelui public. Și nici nu e. E vorba despre literatură, despre poezie, tocmai ceea ce aparent e atât de simplu, la îndemâna oricui și, totuși, greu de înțeles într-o epocă a trocului comunitar. Ce-i poate transmite unui neinițiat poezia? În fapt, nici despre poezie n-ar fi vorba. George Almonsnino, pentru prieteni Nino, era un ciudat. În sensul cel mai bun al cuvântului. Împăcat cu o soartă profesională neplăcută (joburi felurite, un părinte acuzat de sabotajul interesului național comunist și închis, un bunic bancher falimentar) și cu o proprie familie de artiști (Nora, scriitoare, Tiberiu, fiul, balerin), Nino era un mare tăcut. Un om care stătea, cum ar spune titlul unui volum al său, ca un om la fereastra istoriei. Prietenii (Constantin Abăluță și Valeriu Mircea Popa) insistă pe marile lui tăceri, în vreme ce Octavian Soviany îi (re)descoperă poezia. Și, printre ei, cu vorbele și tăcerile unei iubiri care nu are cum să se stingă, Nora îl privește și azi, din fotoliul verde. Adâncit în acest fotoliu al lui, poetul e repus în circulația istoriei (mari și personale). Avem de-a face nu doar cu poezie, cât cu fascinația literaturii de a contura personaje. Nino al Norei și-al celor carel iubesc și citesc devine, prin mărturiile lor, un Nino al tuturor.



Vlad Rotaruregizor

Ca artist, am simțit întotdeauna nevoia de atmosferă. Îmi place luna Octombrie, ploaia și sunt mereu în căutare de povești. Născut în Râmnicu Vâlcea, anno domini 1988, am fost întotdeauna atras de multitudinea de mijloace vizuale de comunicare ce luaseră amploare în anii 90. Film Kodak color și de calitate, Benzi desenate, Televizoare color, Casete video, Camerele de filmat BETA și bineînțeles, am fost cel mai mult atras de revoluția ce a adus-o digitalul în rândul tuturor acestor elemente. Îndrăgostit fiind de aceste mijloace de comunicare, am descoperit într-o bună zi teatrul, iar prin teatru, am ajuns la film. Dacă nu are nici un sens, este perfect normal. Nici pentru mine nu a avut vreun sens la început. Nu mi-a explicat nimeni cum funcționează societatea așa că am început să îmi pun întrebări la care îmi răspundeam tot eu. Întrebări ce m-au adus fix în locul în care mă aflu acum.