Gabriel Achim

Gabriel Achim a absolvit Facultatea de Management, ASE (1997) și Regie de film, UNATC (2008). Are un master în HRM la ASE (1999) și un MA in Employment Studies and HRM, la Universitatea Metropolitană din Londra, (2000). După ce a lucrat pentru mai bine de șapte ani ca director sau consultant în managementul resurselor umane (BRD- Societe Generale, Sensiblu, Mediplus etc), lucrează ca regizor, scenarist și producător din 2004.


A Writerʼs Will

Un documentar despre unul dintre cei mai talentați și importanți scriitori români, Sorin Stoica, realizat de Gabriel Achim.


Adalbert’s Dream, 2011

Reykjavik IFF – Official Competition (2011)

Thessaloniki IFF – Competition – Balkan

Survey, 2011

Tallinn IFF – Official Competition (SPECIAL MENTION, 2011)

Transylvania IFF – Romanian Days (2011)

2012 Nashville Film Festival – Narrative Features Competition

Bradford IFF – International Competition (2012)

Go-East Wiesbaden IFF – Official Competition (2012)

Sofia IFF – Official Competition (2012)

Bric Brac (scurtmetraj)

Berlinale, 2009

Los Angeles, 2009

Cinemaiubit – Bucharest, 2009 (Jury and Critics Awards)

Barcelona, 2009

Trieste, 2009

Capalbio, 2009

Fresh Film – Karlovy Vary 2009

Porto 2009

Torun 2009

Mons 2010

 

Interviu Emineschool cu regizorul Gabriel Achim

 

În 2004 lăsai slujba de director de resurse umane și te apucai de regie. Cum a fost schimbarea aceasta de macaz?

A fost o schimbare pe care mi-am dorit-o foarte mult, deși habar n-aveam în ce mă bag. Efectele se văd pînă azi.

În biografiile tale online nu se precizează mai deloc documentarul tău din 2006, A writer’s will, despre scriitorul Sorin Stoica. Există vreo explicație pentru asta?

Cred că e o consecință a specializării mele pe filmul de ficțiune. E unul dintre primele mele filme, realizate ca film de examen la Facultate.

Cum ai ajuns să faci un documentar despre Sorin Stoica?

Documentarul despre Sorin a fost primul și ultimul meu documentar, obligat fiind în anul II de Facultate (dacă îmi mai aduc bine aminte!) să dăm un examen cu un film documentar. Știu că aveam tot de felul de subiecte în cap. La școală ne puneau tot felul de documentare prețioase despre Nicolae Grigorescu sau Nichita Stănescu, cu cadre lungi, în trav, care parcurgeau “maiestuos” cel puțin două-trei încăperi, cu voice over grav etc. Așa că, atunci cînd Cosmin Manolache mi-a zis că Sorin e foarte bolnav, m-am gândit că ar fi mult mai interesant și folositor să fac un documentar experimental despre un artist încă în viață.

Cum ați colaborat?

A trebuit să-l mint că fac un documentar despre tot “grupul” de scriitori de la MȚR. Era la spital la Fundeni. I-am zis că aș vrea să încep cu el, cu ce e mai greu, că ceilalți trei (Călin, Filo și Cosmin) erau mai la îndemînă. Nu prea ne știam, nu-mi prea era simpatic, dimpotrivă. Mă enerva fesul ăla al lui negru și nu prea înțelegeam ce mormăia în rarele dăți cînd ne văzuserăm. M-am dus mai mult că n-am putut să-l refuz pe Cosmin.

În mod paradoxal, cînd ne-am întâlnit și am vorbit la spital, mi-a stîrnit cu adevărat interesul. Am împrumutat de la Cosmin și Călin cărțile scrise de el și nu-mi venea să cred – era un decalaj enorm între ce citeam și antipatia bizară pe care i-o purtasem. Eram familiar cu literatura generației lui, dar așa ceva nu mai citisem! Îmi era clar că trebuia să fac documentarul cu el, știam chiar și cum trebuie făcut. I-am zis cam ce aș vrea să fac, cred că tot prin Cosmin, și știu că a fost destul de reticent că voiam să-l filmez la Bănești. Îl mințisem din nou că fusesem fascinat de sat, de personajele din “O limbă comună” etc., dar știam că   i-ar fi fost greu să vină să-l filmez la București, boala i se agravase. Așa că am mers peste el, la Bănești, cu operatorul și sunetistul (ambii foarte tineri, aveau 19 ani – eu aveam treizeci și ceva).

Am filmat cîteva zile – dar care au fost ca niște zile de Paști, ai lui ne îmbuibau efectiv cu tone de mîncare! Și Sorin a fost în mare formă, s-a lăsat manipulat de trio-ul ăsta bezmetic de la UNATC, anul II – regie de film. Indiciul cel mai bun al utilității acestui documentar – cei doi tineri colegi, deși reticenți la început (și ei erau notați la examen cu filmul pe care îl făceam!), au fost profund impresionați – și de Sorin, și de cum scria el.

Care dintre cărțile lui Sorin Stoica ți-a plăcut cel mai mult?

“O limbă comună”.

Scriitorul a reușit să vadă documentarul? Cum i s-a părut?

N-a văzut forma finală, dar ce a văzut știu că i-a plăcut.

Pe unde ai fost cu filmul “A writer’s will” și de ce reacții ai avut parte?

Nu-mi mai amintesc exact, dar știu că el a fost receptat foarte bine în zona artiștilor video, mai puțin în lumea de cinema.

Dacă nu mă înșel, acest film este singurul documentar din palmaresul tău. După succesul cu “Visul lui Adalbert”, crezi că ai putea să-l repui puțin în circulație, să încerci o promovare care să-l aducă mai aproape de public?

Nu știu, poate că într-o zi se va întîmpla și asta. În plus, sînt cîteva ore de material brut cu Sorin, pe care mi-ar plăcea să le montez într-o bună zi. Deocamdată sînt foarte prins cu proiectele la zi.

Ce ar trebui, din punctul tău de vedere, să știe oamenii despre Sorin Stoica și, implicit, despre documentarul “A writer’s will”, pentru a veni la cinema?

Că e un documentar făcut de trei amețiți, din nefericire și singurul, despre unul dintre cei mai importanți și mai necunoscuți scriitori români contemporani.

Dacă ai începe mâine să lucrezi la un alt documentar cu și despre un scriitor, care ar fi acesta și de ce?

Nu știu. Nu m-am gîndit, n-am nimic în plan. Dar mi-ar plăcea să fac o serie.