Cezar Gheorghe

Debutul editorial al lui Cezar Gheorghe – Gândirea-cinema (Cartea Românească, 2014) – aduce, în planul criticii de film contemporane, o nouă perspectivă, filozofică, asupra cinematografiei, propunând conceptul de gândire-cinema, prin care îşi propune să răspundă întrebării „Ce poate şti corpul tău despre film?“. Analizând momente-cheie din evoluţia cinematografiei, filme-cult precum Oglinda de Tarkovski sau Ultimul an la Marienbad, în regia lui Alain Resnais, şi filtrându-le prin teorii ale interpretării cinemaului din perspectivă filozofică, de la Bazin la Bergson şi Deleuze, criticul Cezar Gheorghe ne invită să vedem în cinema o modalitate complexă de a ne reîntoarce către viaţă. Pentru că cinemaul trebuie să adopte limbajul trupului pentru a se exprima, iar limbajul trupului este limbajul vieţii.

Cezar Gheorghe este doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, cu teza Ontologia imaginii literare şi cinematografice în filozofia lui Gilles Deleuze (coord. prof. dr. Sorin Alexandrescu, Centrul de Excelenţă în Studiul Imaginii, 2012). În perioada de pregătire a tezei de doctorat a beneficiat de o bursă POSDRU şi de un stagiu de cercetare la Amsterdam School for Cultural Analysis (Universitatea din Amsterdam). Din 2008, este membru al redacţiei revistei Observator cultural şi scrie eseuri despre literatură şi critică de film în cadrul rubricii „Ce gîndeşte filmul?“. Publică texte de filmologie în diferite reviste de specialitate. Este prezent în volumul Trupul şi litera. Explorări critice în biografia şi opera lui Gheorghe Crăciun (coordonatori: Andrei Bodiu şi Georgeta Moarcăs, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2012).

Un interviu cu Cezar Gheorghe, realizat de Silvia Dumitrache, este de găsit aici.

„Aseară am fost în regatul umbrelor“
Ce gândesc scriitorii despre cinema

Lansare / Conferință

Scriitorii au fost interesați de cinema încă de la începuturile sale. În 1896, la puțin timp după ce frații Lumière organizaseră la Paris prima proiecție cinematografică, Maxim Gorki descrie experiența filmului în felul următor:

Aseară am fost în Regatul Umbrelor. Dacă ai şti cât de straniu este acolo! Este o lume fără sunet, fără culoare. Totul este scăldat în gri monoton – pământul, copacii, oamenii, apa şi aerul, razele gri ale soarelui de­a lungul cerului gri, ochii gri pe feţele gri, iar frunzele copacilor sunt cenuşii. Nu este viaţa, ci umbra sa. […]Totul se mişcă, se uneşte cu viaţa şi, odată ajuns la marginea ecranului, dispare dincolo de el. Toate astea se petrec într­o tăcere stranie, în care nu se aud zgomotul roţilor, sunetul paşilor sau sunetul cuvintelor rostite. Nimic, nici măcar o singură notă din acea simfonie complexă care acompaniază mişcările oamenilor.

Pentru Virginia Woolf, cinematograful prezintă lucrurile „așa cum arată ele când noi nu suntem prezenţi. Vedem viaţa aşa cum este aceasta când noi nu jucăm nici un rol în ea“. Ea descrie experiența filmului drept căutarea unui „limbaj secret pe care să­l simţim şi să­l vedem, dar pe care să nu îl vorbim“, întrebîndu-se dacă există o „caracteristică a gândirii care să se poate face vizibilă fără ajutorul cuvintelor“. Filmul este „scriere cu lumină“, iar în „momentele în care în care emoţia iese la suprafaţă, ea posedă puterea de a construi imagini, nevoia de a preda povara sa unei alte entităţi, dorinţa de a permite unei imagini să alerge lângă ea. Aparenţa gândirii este mai frumoasă, mai comprehensibilă, mai disponibilă decât gândirea însăşi“.

Acestea sunt însă numai două exemple prin care scriitorii au reflectat asupra cinemaului și asupra posibilităților sale de expresie. Literatura a văzut în cinematograf una dintre cele mai mare promisiuni ale artei: abilitatea filmului de a „sculpta în timp“ și de a produce „cristalizări ale timpului“. Prin intermediul descrierilor realizate de marii scriitori, vom analiza asemănările și apropierile dintre literatură și cinema, arătînd că interioritatea scrisului nu este străină de exterioritatea imaginilor proiectate pe ecran.